Lucrurile nu sunt deloc simple, și asta deoarece cei doi vor avea de împărțit o casă de 200 mp construită în 2005 în Iași, împreună cu terenul de 1.200 mp aferent acesteia, dar și un apartament de 51 mp cumpărat în 2019, relatează Ziare.com care citează ziaruldeiasi.ro.
Pe listă se mai află și un imobil de 120 mp într-o comună din județul Neamț, dar și două terenuri, în suprafață totală de 23.000 mp în aceeași localitate.
La comun apare o colecție de artă, evaluată la 50.000 euro, achiziționată începând cu anul 2009.
Cardiologul mai deține și un cabinet de specialitate în Nicolina, care i-a adus în 2021 dividente în valoare de 160.000 euro.
La averea familiei se adaugă conturi bancare de 76.500 lei, 90.000 euro și 50.000 de dolari.
Cum arată "Cabana cardiologilor" din dosarul dispozitivelor medicale extrase de la pacienți morți - VIDEO
Ancheta procurorilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în care este implicat Tesloianu vizează săvârșirea unor infracțiuni de abuz în serviciu, luare de mită, dare de mită, fals intelectual, uz de fals, înșelăciune, fals material în înscrisuri sub semnătură privată și continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora.
Cardiologul groazei, acuzat că FALSIFICA acordul pacienților pentru implantarea dispozitivelor cardiace de la cadavre! Noi DETALII ȘOCANTE din anchetă
Tesloianu ar fi cerut Casei Județene de Asigurări de Sănătate decontarea unor servicii medicale supraevaluate.
În calitate de coordonator al Programului național de boli cardiovasculare desfășurat la Iași medicul a dispus implantarea unor echipamente medicale reutilizate, recuperate de la pacienți decedați. Acestea ar fi fost ulterior introduse în caietele de sarcini aferente achizițiilor făcute de spitalul „Sf. Spiridon”, pentru a se crea o aparență de legalitate a intrării lor în unitatea medicală.
Pe aceeași temă Daniel Coriu, preşedintele Colegiului Medicilor: „În România, replantarea stimulatoarelor cadiace este o procedură ilegală”