Măsura privind carantinarea municipiului Constanța ar trebui să exprire vineri, la miezul nopții.
”Constanța este o comunitate foarte mare ca și număr al populației, știți că rata de incidență se calculează pornind și de la populația existentă în cadrul localității respective. În momentul de față ne aflăm într-o zonă de platou, undeva la 10,5-10,8 la mie, zonă de platou în care putem evolua în oricare sens. Noi sperăm să fie sensul bun, având în vedere măsurile pe care le-am luat și care se vor intensifica în perioada următoare precum și faptul că mare parte a populației a răspuns pozitiv la aceste măsuri, în sensul că regulile sunt respectate. În momentul în care mergeți pe stradă sau într-un centru comercial sau chiar fiecare la locul de muncă, veți vedea că foarte multă lume respectă regulile atât în ceea ce privește masca, cât și în ceea ce privește distanțarea socială, acestea fiind un minim de reguli de respectat. DSP va termina analiza astăzi, o va transmite INSP-ul, așteptăm ca fie în această seară, fie mâine dimineață să avem avizul de la INSP”, a declarat Coșa, citat de realitateadeconstanta.net
În legătură cu ziua votului, Prefectul a precizat că locuitorii vor putea merge la secții fără să completeze declarația pe propria răspundere, fiind necesar actul de identitate.
Joi, rata de infectare în municipiul Constanța a ajuns la 10,54 la 1.000 de locuitori, în prezent fiind active 3.298 de cazuri de contaminare.