Din primele informații de la fața locului a reieșit că este vorba de o coliziune între patru autovehicule, dintre care trei autovehicule (două autoturisme și o autoutilitară), conduse pe direcția Ploiești către Râmnicu Sărat, de către șoferi în vârstă de 49, 25 și 20 de ani, din Craiova, București, respectiv Giurgiu și un autoturism care circula din sens opus.
Accidentul s-a soldat cu rănirea șoferului și pasagerei din autoturismul care circula pe direcția Râmnicu Sărat către Ploiești.
Persoanele rănite, sunt din Vrancea și au vârstele de 61, respectiv 33 de ani. Acestea au fost preluate de ambulanță și transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Traficul a fost blocat mai bine de o oră și jumătate, fiind reluat după ora 13.30.