Când se deschide Transalpina. Drumul şi-a luat numele de la latinescul "Transalpina" (ţară de dincolo de munţi), cum era numită în vechile texte şi hărţi latineşti Ţară Românească, şi e supranumit “Drumul Regelui”, pentru că Regele Carol al II-lea, după ce l-a reconstruit, în anul 1938, l-a inaugurat parcurgîndu-l el însuşi împreună cu familia regală.
Când se deschide Transalpina. Deşi este mai înalta mult mai veche şi mai frumoasă decât Transfăgărăşanul, este mai puţin cunoscută pentru că, Transalpina, cu toate că este catalogat drum naţional, DN 67c (parţial), nu a fost până în 2009 niciodată asfaltată.
Când se deschide Transalpina. Transalpina a fost construită de armatele romane în drumul lor spre Sarmisegetusa, pavată cu piatră de Regele Carol al II-lea după 1930 şi reablitata de nemţi în al II-lea război mondial după care a fost dată uitării.
Când se deschide Transalpina. TRANSALPINA se deschide până pe 15 mai
Când se deschide Transalpina. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România(CNADNR) şi-a propus să deschidă cea mai înaltă şosea din România până pe 15 mai. Potrivit site-ului CNADNR, secţiunea Drumuri Naţionale, pe DN 67 C Novaci – Rânca circulaţia autovehiculelor este întreruptă până pe 15 mai. Restricţiile rutiere au fost prelungite deja de două ori până acum, deşi perioada de trafic închis se încheia conform graficelor pe 30 martie.
Când se deschide Transalpina. Vremea rea a făcut ca drumarii să amâne deszăpezirea Transalpinei în zona de creastă, cu toate că pe anumite tronsoane se poate ajunge cu maşina. Siguranţa traficului nu este însă aceeaşi pe toate porţiunile din drumul naţional, mai ales din cauza posibilelor căderi de stânci de pe versanţi şi a faptului că vremea este în continuare schimbătoare.
Când se deschide Transalpina. În zonele unde stratul de zăpadă are încă o înălţime considerabilă
Când se deschide Transalpina. Drumarii speră să deschidă Transalpina pe 15 mai, în special dacă vremea va ţine cu ei şi îi va lăsa să intervină, mai ales în zonele unde stratul de zăpadă are încă o înălţime considerabilă.
Când se deschide Transalpina. Transalpina a devenit principala atracţie turistică a Olteniei, de când s-a încheiat asfaltarea. Drumul este însă în continuare în lucru şi ar mai fi de executat anumite tipuri de lucrări, în special legate de siguranţa traficului rutier. Şi în acest an, drumarii mai au de montat peste un kilometru de parapeţi şi de executat anumite lucrări de consolidare a şoselei. Potrivit conducerii Secţiei Târgu Jiu a Drumurilor Naţionale, nu ar dura foarte mult pentru ca şoseaua să fie pusă la punct, astfel încât circulaţia să se desfăşoare în condiţii sigure.
Când se deschide Transfăgărăşanul