„Prin apel 112, o persoană a sesizat faptul că a fost anunțat cu privire la decesul unei rude aflate în spital, dar la momentul în care au sosit pentru a ridica trupul neînsuflețit, reprezentanții spitalului nu l-au putut elibera.
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 1, care au intrat în contact cu familia, dar și cu reprezentanți ai unității sanitare, care la acest moment au precizat că urmează a fi eliberat trupul, după încheierea unor proceduri medicale.
Verificările sunt efectuate de Secția 1 Poliție, în vederea stabilirii situației de fapt”, anunță Poliția.
„În 31 decembrie am avut doi pacienți decedați, iar una dintre familii a identidicat cadavrul și l-a predat firmei de pompe funebre. Acum verificăm dacă acesta nu a fost recunoscut corect de către familie sau dacă cineva din rândul personalului a greșit. Foarte probabil, cele 2 cadavre au fost încurcate, iar cel care a fost predat este al celor care îl caută acum.
Se va face și o anchetă a Poliției, pentru că trebuie exhumat cadavrul și dat familiei în drept. Facem și o anchetă administrativă să vedem dacă s-a respectat procedura. Răspunderea poate fi administrativă sau chiar penală”, a spus purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca.