Mai multe fragmente de dronă rusească de tip Geran 2 au fost găsite, marţi, de echipe ale Ministerului Apărării şi SRI în afara perimetrului locuit al comunei Plauru, judeţul Tulcea. Acestea au fost ridicate pentru expertizare.
”Forţe ale Ministerului Apărării Naţionale au continuat acţiunile de căutare a unor eventuale fragmente de dronă căzute pe malul românesc al Dunării, ca urmare a atacurilor executate, în ultimele săptămâni, de forţele ruse asupra unor obiective civile şi de infrastructură portuară din Ucraina. În acest context, marţi, 24 septembrie, specialişti din MApN şi SRI au cercetat o zonă aflată la sud de localitatea Plauru, judeţul Tulcea, unde a fost semnalată existenţa unor fragmente de dronă. Aria cercetată este situată în afara perimetrului locuit al comunei Plauru, nefiind afectate elemente de infrastructură”, a transmis, marţi, Ministerul Apărării.
Sursa citată a precizat că, din investigaţiile executate la faţa locului, s-a stabilit că fragmentele respective provin de la o dronă rusească de tip Geran 2.
”Acestea au fost ridicate în vederea expertizării, conform procedurilor legale. Ministerul Apărării Naţionale reiterează mesajul ferm de condamnare a acestor atacuri executate de Federaţia Rusă împotriva unor obiective şi elemente de infrastructură civilă ucrainene, care sunt nejustificate şi în gravă contradicţie cu normele de drept internaţional”, a mai transmis sursa citată.