"Concret, se instituie un mecanism suplimentar de verificare a transporturilor de mărfuri atât la frontiera externă, granițele cu Ucraina, Serbia și Republica Moldova și porturile de la Marea Neagră, cât și la cea internă a Uniunii Europene, frontiera României cu Ungaria și Bulgaria" se spune ]n comunicatul MAI.
"Astfel, primul filtru al verificărilor va fi, ca și până în prezent, în punctele de trecere a frontierei, verificările fiind executate de reprezentanţii Direcţiei Generale a Vămilor şi reprezentanţii Poliţiei de Frontieră."
Elementul de noutate este al doilea filtru, amplasat fie ]n apropierea punctelor de trecere a frontierei, fie pe şeselele din toată ţara. În aceste filtre, controalele vor fi efectuate de reprezentanţii Direcţiei Generale a Vămilor, Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală şi ai Poliţiei Române.
Principalul scop al modificării legislative este prevenirea şi combaterea faptelor specifice evaziunii fiscale, contrabandei şi fraudelor vamale manifestate, în esenţă, prin prezentarea la autoritățile vamale a unor documente comerciale falsificate, evaziune prin firme fantomă, diminuarea valorii mărfurilor în vamă, rambursările ilegale de TVA și fraudă cu TVA la tranzacțiile intracomunitare.
Măsura vine în condiţiile în care zeci de mii de oameni şi-au anunţat intenţia de veni în ţară săptămâna aceasta, pentru a participa la mitingul antiguvernamental al românilor din Diaspora.