Bulgaria este aproape complet dependentă de aprovizionarea cu gaze furnizată de Gazprom, iar singura sa rafinărie de petrol, deţinută de compania rusă LUKOIL, furnizează peste
60% din combustibilul folosit în ţară.
"Bulgaria ar susţine toate tipurile de măsuri pentru că suntem cu adevărat împotriva războiului, dar pentru acestea două (petrol şi gaze), poate că am cere o exceptare... Nu avem alternative chiar acum, suntem prea dependenţi", a spus premierul Petkov.
"Susţinem pe deplin poporul ucrainean, am susţinut primul pachet de sancţiuni, suntem chiar deschişi şi pentru alte sancţiuni; doar aceste două sancţiuni, ar fi foarte greu pentru noi să le adoptăm ca economie şi ca ţară", a spus el.
Guvernul său va începe, de asemenea, să cumpere 1,5 milioane de tone de grâu pentru a-şi consolida aprovizionarea cu alimente până la recolta de anul viitor şi pentru a evita riscurile care ar putea apărea ca urmare a oricărui posibil accident la centralele nucleare din Ucraina.
Bulgaria, care a produs peste şapte milioane de tone de grâu anul trecut, nu intenţionează să interzică exporturile de grâu, a spus Petkov, adăugând că statul îşi va consolida, de asemenea, rezervele de porumb şi seminţe de floarea soarelui.
Premierul Kiril Petkov a mai declarat că Bulgaria îşi menţine pentru moment ţinta de aderare la zona euro în ianuarie 2024. El a spus că inflaţia în Bulgaria ar urma să fie similară cu cea a ţărilor din zona euro.