Ministrul Educației, Adrian Curaj, a declarat că bugetul ministerului este unul "realist", care a fost gândit să acopere cheltuielile salariale și materiale pentru întreg învățământul, ținându-se cont și de ultimele creșteri salariale. Curaj a dat asigurări că toate proiectele ministerului vor continua.
"Pentru învățământul superior avem o creștere de 22% finanțare de bază și 20% o creștere a burselor pentru studenți, avem de două ori mai multe resurse pentru cheltuielile din sold, ceea ce pune în valoare autonomia universitară. Avem resurse pentru investiții, sunt la același nivel ca în acest an. Pentru cercetare — dezvoltare avem o creștere de 33% a bugetului. Pornim în anul 2016 Planul național de Cercetare-dezvoltare-inovare pentru specializarea inteligentă până în 2020. Este important că încheiem construcția la laserul de mare putere și pentru aplicații nucleare", a spus demnitarul.
Ministrul a afirmat că pentru Institutul Cantacuzino s-au alocat 47 milioane lei, la care se pot adăuga alte resurse prin atragerea de fonduri structurale.
De asemenea, pentru Institutul Limbii Române resursele sunt "consistente", a arătat Adrian Curaj.
Bugetul alocat Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice pentru anul 2016 va crește de la 10,16 miliarde de lei la 10,59 miliarde de lei și va reprezenta 3,61% din PIB.