Educatorul, în vârstă de 33 de ani, a fost reţinut de poliţişti miercuri, iar procurorul de caz de la Parchetul Judecătoriei Braşov a dispus cercetarea acestuia sub control judiciar, bărbatul nefiind dus în instanţă pentru arestare preventivă.
Bărbatul lucra de doi ani la grădiniţa particulară HePa Kindergarden cu predare în limba germană, aflată pe strada Enupărului din centrul vechi al Braşovului. El a mai lucrat şi în Germania, tot cu copii.
Carmina Nicolescu, directorul Fundaţiei Schmidt, care deţine grădiniţa, susţine că bărbatul a fost dat afară imediat după sesizare, potrivit mediafax.ro.