Florin Călinescu a declarat pe pagina sa de Facebook că vrea să intre din nou în politică. După ce au existat zvonuri că ar putea adera la AUR, acesta a spus că zvonurile sunt false și că este interesat de un partid nou. În comentarii, unii români i-au transmis deja că îl vor susține, în timp ce alții au fost sceptici cu privire la partidul din care va face parte.
„Cred că mă implic. Politic. Dar depinde foarte mult de voi! Adaug. Pentru că sunt câțiva care delirează: e un partid nou. NOU NOUȚ!”, a anunțat Florin Călinescu pe pagina sa de Facebook.
Totul vine după ce actorul a făcut dezvăluirile, în exclusivitate la Realitatea PLUS.
"Eu nu mă bag împotriva cuiva anume, eu mă bag, mi-a zis vreo 7 băi, nu mă trâncăni, bagă-te, poate fac un milion, nu ajung președintele României că n-am atâta armată ca PSD și PNL. Eu candidez, în acest moment aș candida așa cum sunt, ca un cetățean. Scrie undeva că trebuie să am un partid în spate?", a declarat Florin Călinescu.
Florin Călinescu a deținut anterior funcția de președinte al Partidului Verde începând cu anul 2019, doar că implicarea sa politică s-a concretizat cu o prezență modestă la alegerile pentru primăria Bucureștiului, unde, în 2020, a obținut aproximativ 2% din voturi.
"Eu am ieșit pe 4 la primăria capitalei după Nicușor Dan, Firea și Băse care au cheltuit bani și am cheltuit doar 64 de lei pe două shaorme că mi-a cerut un om de pe stradă că îi era foame", a spus Călinescu.
În trecut, Florin Călinescu ar fi primit oferte de la mai multe partide importante din România, cum ar fi PSD, PNL, USR, AUR și UDMR.