Bobby Păunescu a comentat situația din acest moment la nivel internațional, cu tensiunile cauzate de războiul din Ucraina:
"Sunt foarte importante, chiar dacă suntem într-o perioada de sfârșit de august. E un moment încărcat, un moment cu foarte multe necunoscute la nivel public și internațional. Războiul din Ucraina, am spus asta înainte, va semăna cu cel din Afganistan care va dura, un război de uzură dar care a continuat cu poziții unde au existat doar civili.
Toată chestiunea asta nu duce decât la o acutizare a reacțiilor lumii civilizate, cei care sunt de partea bună a istoriei, cei care sunt cu pacea, cei care nu și-au dorit război acolo. Duce la eliminarea la structurile din țările din preajma rusiei o politică de distrugere a acestor țări, așa cum vorbeam de România. Nu vorbeam că nu puteam să ne dezvoltăm ci că am fost blocați.
Acum avem acest prim-ministru al României care încearcă lucruri dar care este blocat, sunt niște atacuri indirecte care lovesc în dansul tocmai pentru că încearcă să facă lucruri", a explicat Bobby Păunescu.
Bobby Păunescu a făcut și o previziune în privința României. El este de părere că săptămâna viitoare ar putea să fie una importantă pentru țara noastră:
"Săptămâna viitoare va fi foarte interesantă și în România legată de acest lucru. Săptămâna viitoare cred că va fi foarte importantă în România, continuarea a "a doua republica" în România. S-a întâmplat în foarte multe țări civilizate, nu înseamnă decât că atunci când un establishment politic nu funcționează, practic vine schimbarea. În Italia a venit cu lupta anti-corupție, a ajuns Berlusconi la putere în 93.
De săptămâna viitoare cred că președintele României va fi pus în situația, urmare a ceea ce se întâmplă, ceea ce a spus despre statul Român că ar fi un stat eșuat, va lua niște decizii. Este o prezicere", a explicat Păunescu.
Bobbu Păunescu a mai comentat și pe marginea atentatului în care a murit fiica filosofului rus Dughin:
"Nu vreau să vorbesc cu păcat, e viață unui om. Există în istorie de foarte multe ori, cei care au stat în spatele liderilor, dictatorilor, dispăreau puțîn înaintea liderilor, se întâmplă ceva, o explozie. Sunt foarte multe în istorie.
Modul în care s-a întâmplat, faptul că în ultima secundă a decis să nu se mai șuie în acea mașînă, sunt câteva semne de întrebare. Trebuie să luăm faptele așa cum sunt ele prezentate, dacă nu sunt semne de întrebare la nivel oficial, nu avem cum să ne dăm cu părerea", a încheiat Bobby Păunescu.