„Aflăm că se face o ștampilă, după ce aflăm o serie de lucruri cum că nu au fost revoluționari. A existat o ștampilă făcută de un croitor, la Constanța, unde se ducea domnul Militaru, care a ordonat chemarea domnului Trosca, ofițer care avea dosarul de calibist a domnului Militaru. (...) S-au comandat foarte multe repetitoare de zgomote de cartușe. Acestea au fost folosite la Revoluție”, a precizat Bobby Păunescu, la un post TV.
Amintin că dosarul Revoluției a fost retrimis în instanță după 33 de ani. Procurorul general Gabriela Scutea a anunţat retrimiterea la Instanţa supremă a dosarului Revoluţiei, în care fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu şi Iosif Rus, fost şef al Aviaţiei Militare, sunt acuzaţi de săvârşirea unor infracţiuni contra umanităţii.
După 33 de ani de la evenimente se reia urmărirea penală, potrivit procurorului general care a declarat că atât Ion Iliescu cât și Gelu Voican Voiculescu sunt trimiși în judecată pentru infracțiuni contra umanității.
Procurorii Parchetului General retrimit dosarul Revoluției în instanță după ce au rezolvat ”în timp record”, spun ei, problemele semnalate de judecători.
Gabriela Scutea a declarat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că ”reluarea urmăririi penale s-a dispus după ce dosarul a fost restituit fizic de ÎCCJ, iar actele de urmărire penală și redactarea rechizitoriului au fost făcute în 5 luni și 15 zile”.
Scutea a mai precizat că reluarea dosarului de către un alt procuror ar fi însemnat o perioadă foarte mare de timp chiar și doar pentru citirea volumelor dosarului Revoluției.
Iniţial, dosarul a fost trimis la instanţă în aprilie 2019, însă Instanţa supremă l-a restituit la Parchetul Militar pentru remedierea mai multor probleme din rechizitoriu.