La subiectul SIIJ continuăm discuţiile. Astăzi nu am depăşit blocajul, au fost două-trei propuneri de compromis, trebuie puse pe hârtie, trebuie analizate, vom reveni în săptămânile care urmează. Sunt legate aceste soluţii de compromis, pe de o parte, de o propunere mai veche pe care eu am mai anunţat-o. Dacă trece amendamentul nostru, atunci o perioadă rezonabilă păstrăm acest sistem, deci anchetarea magistraţilor la procuratura generală - singura instituţie constituţională dacă vorbim despre sistemul de procuratură şi, după un timp rezonabil, dacă nu funcţionează se poate nuanţa prin legile de funcţionare a justiţiei şi celelalte legi care vor fi în dezbatere în perioada următoare. Asta a fost prima soluţie propusă", a spus Kelemen Hunor după şedinţa coaliţiei de guvernare.
„A doua soluţie propusă de noi este legată de o eventuală scoatere din competenţa DNA a anchetării doar a magistraţilor, abuzul în serviciu, deci să nu deschidă DNA împotriva magistraţilor dosar pe abuz în serviciu. Şi a treia soluţie este să rămână la Parchetul General anchetarea magistraţilor. În cazul în care se constată că acolo există probe care sunt în competenţa DIICOT sau DNA, se transmite dosarul către aceste parchete, dar plângerea se depune, anchetarea se face de către procuratura generală", a adăugat vicepremierul.
„În detalii nu am intrat, doar există câteva soluţii de compromis. Sigur, noi am fi dorit să avem săptămâna aceasta o sesiune extraordinară la Senat şi pe subiectul SIIJ, să închidem odată acest subiect, pentru că în ceea ce priveşte desfiinţarea SIIJ nu există dispute între noi", a mai spus vicepremierul.