Patriarhia Română îndeamnă clericii şi credincioşii din toate eparhiile la rugăciune şi solidaritate, iar clopotele bisericilor vor bate "pentru dispersarea norilor", în contextul avertizărilor meteorologice referitoare la furtuni şi ploi abundente, conform Agerpres.
"Având în vedere avertizările meteorologice referitoare la mari furtuni şi ploi abundente, care vor cuprinde mai multe regiuni din România, Patriarhia Română îndeamnă clericii şi credincioşii din toate eparhiile la rugăciune şi solidaritate. Astfel, duminică, 29 septembrie 2024, la ectenia mare şi ectenia întreită din timpul Sfintei Liturghii vor fi incluse cererile speciale 'la vreme de necontenire a ploilor' (revărsarea apelor), iar după ectenia întreită va fi citită 'Rugăciunea la toată primejdia de obşte', transmite sâmbătă Patriarhia Română, într-un comunicat de presă.
Totodată, în localităţile care se află sub avertizarea unor furtuni şi ploi puternice, vor fi sunate clopotele bisericilor pentru dispersarea norilor, conform sursei citate.