Accidentul a avut loc în jurul ore 13:30, atunci când minerii intraseră în schimbul 2. Aceștia au fost urcați într-o tanchetă care urma să îi transporte către locul de muncă.
Mai exact, către cariera de cărbune Jilț Sud. Aceasta nu era însă destinată transportului de persoane. În apropierea minei, tancheta s-a răsturnat iar minerii au fost prinși sub ea. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție.
Din imaginile filmate la locul tragediei, printre victime se vede cum un muncitor agonizează în noroi, în timp ce echipajele medicale nici măcar nu îi iau pulsul. Ulterior, bărbatul a murit.
Pentru că în zonă nu se poate ajunge cu autospecialele de intervenție, victimele au fost transportate cu mijloace din dotarea carierei Jilț Sud, pe o platformă betonată.
De acolo, aceștia au fost preluați cu ambulanțele, iar pentru cei aflați în stare foarte gravă au fost solicitate elicopterele SMURD.