Potrivit datelor publicate de Ministerul Sănătăţii din Brazilia marți seara, 1.972 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au murit în doar 24 de ore.
Recordul negativ anterior, de 1.910 de decese, s-a înregistrat pe 3 martie, asta după ce, cu o zi înainte, respectiv pe 2 martie, 1.641 de persoane au pierdut lupta cu COVID-19.
În total, în Brazilia s-au înregistrat până acum 268.370 de decese asociate coronavirusului, potrivit statisticilor Ministerului Sănătăţii.
Aflată pe locul al doilea în topul celor mai afectate state la nivel mondial de pandemia de coronavirus, Brazilia a ajuns la 11,262,707 de cazuri de infectare cu COVID-19.
Situația din secțiile ATI este de departe mai mult decât îngrijorătoare, și asta deoarece în 13 din cele 26 de state ale federaţiei, gradul de ocupare a locurilor la Terapie intensivă trece de 90%.