Potrivit informării, 81 dintre cazurile înregistrate în ultimele 24 de ore sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima trecere prin boală.
Cele mai multe cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 sunt în Bucureşti - 116 şi în judeţele Arad, Constanţa şi Maramureş - câte 18.
Cea mai mare incidenţă este în Bucureşti - 0,95 şi în judeţele Cluj - 0,73 şi Timiş - 0,68.
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 2.012 teste RT-PCR (1.358 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 654 la cerere) şi 7.231 teste rapide antigenice.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.559.371 teste RT-PCR şi 11.815.361 teste rapide antigenice.
În total, pe teritoriul României au fost înregistrate, până în prezent, 3.283.147 de cazuri de infectare cu noul coronavirus de la începutul pandemiei.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 37 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
93 de pacienţi cu COVID-19, internaţi la ATI; niciun deces în ultimele 24 de ore
Un număr de 806 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, cu 66 mai puţine faţă de ziua anterioară, a informat, sâmbătă, Ministerul Sănătăţii.
La ATI sunt trataţi 93 de pacienţi, dintre care 87 nu sunt vaccinaţi anti-COVID.
Din totalul pacienţilor internaţi, 52 sunt minori, toţi fiind internaţi în secţii, cu trei mai puţini faţă de ziua anterioară.
În ultimele 24 de ore, nu au fost raportate de către Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) decese la pacienţii cu COVID-19.
De la începutul pandemiei şi până în prezent, 67.161 de persoane diagnosticate cu COVID-19 au decedat în România.