Grupul de Comunicare Strategică a prezentat duminică, 16 august, cel mai recent bilanț privind evoluția epidemiei de COVID-19 în România.
În intervalul 15.08.2020 (10:00) – 16.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 37 de decese (25 bărbați și 12 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Olt, Prahova, Suceava, Vaslui și Ilfov.
Dintre acestea, 8 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 10 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 11 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 8 decese la categoria de peste 80 de ani.
36 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.359. Dintre acestea, 479 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.513.888 de teste. Dintre acestea 11.846 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 6.859 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 4.987 la cerere.