Preşedinţii Joe Biden şi Emmaneul Macron, precum şi cancelarul federal Olaf Scholz şi premierul britanic Boris Johnson, care au discutat la telefon, au cerut de asemenea trimiterea "rapidă" la centrala Zaporojie a unei misiuni de inspectori din partea Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA).
Forţele ruse au ocupat zona din jurul centralei Zaporojie în martie, la scurt timp după ce Rusia a trimis zeci de mii soldaţi în Ucraina. Centrala, încă operată de personal ucrainean, rămâne aproape de linia frontului şi a fost lovită de obuze de mai multe ori în ultimele săptămâni, stârnind temeri asupra unui dezastru nuclear. Ucraina şi Rusia s-au învinuit reciproc pentru bombardamentele din şi în jurul complexului de reactoare nucleare din sudul Ucrainei.
Vineri, Preşedinţia franceză a afirmat că liderul rus Vladimir Putin a acceptat ca inspectori ai AIEA să întreprindă o vizită de inspecţie la centrală.
În timpul discuţiei lor telefonice de duminică, cei patru lideri occidentali au convenit de asemenea ca "sprijinul pentru Ucraina în apărarea ei împotriva agresorului rus să fie menţinut".