Organizatorii și-au motivat decizia prin faptul că la eveniment erau așteptați în jur de o sută de mii de spectatori, prea mulți pentru condițiile actuale.
Astfel organizarea ar fi imposibilă anul acesta, în contextul în care încă suntem în pandemie și restricțiile sunt încă în vigoare.
„Comitetul de Organizare BIAS – format din reprezentanții organizatorilor: CN Aeroporturi București, care este și sponsor principal, Statul Major al Forțelor Aeriene, Romaero și Aeroclubul României – s-a reunit joi, 6 mai, pentru a analiza posibilitatea continuării organizării BIAS, programat pe 5 septembrie 2021.
Comitetul se va reuni periodic pentru a analiza evoluția situației generale urmând ca, atunci când aceasta va redeveni favorabilă organizării unui eveniment de dimensiunea BIAS, să ia o decizie privind următoarea ediție a celui mai mare show aerian din această regiune a Europei.