"Sunt extrem de marcată de evoluţia unei tinere de 21 ani, care este internată acum la Institutul Marius Nasta. A venit de două zile şi astăzi a trecut prin primul stop cardiac, care s-a resuscitat, dar nu ştim care va fi evoluţia ei în continuare. Este o tânără care nu are comorbidităţi importante, în afară de obezitate, şi care cu siguranţă nu s-a gândit că ar putea ajunge într-o astfel de cumpănă a vieţii ei. Prin urmare, este extrem de important, indiferent de vârstă, atunci când avem simptomatologie COVID, să luăm legătura cu medicul de familie sau, dacă el nu poate răspunde la telefon, să ajungem într-o unitate medicală. Pentru că, deşi soluţiile terapeutice sunt funcţionale pentru o mare parte din cei care trec prin boală, adică aproape 80% pot să treacă printr-o formă care să poată fi gestionată la domiciliu, o parte au nevoie de un ajutor substanţial, un ajutor care depăşeşte orice capacitate de management la domiciliu, chiar dacă sunt persoane care încearcă să-şi administreze terapia cu antivirale la domiciliu, oxigenoterapie.... Sunt situaţii care, din păcate, duc la agravare şi impun prezentarea urgentă într-un spital", a declarat dr. Mahler, la un post TV.
Beatrice Mahler a mai afirmat că pacienţii COVID din acest val pandemic ajung mult mai frecvent la forme grave ale bolii, chiar cu tratament în spital.