Potrivit Ministerului Apărării, la activitate a participat, de asemenea, şeful Statului Major al Forţelor Aeriene, generalul-locotenent Leonard Baraboi.
Cei doi oficiali au avut o întâlnire cu o delegaţie formată din ataşaţi ai apărării din ţările membre ale NATO, acreditaţi la Bucureşti, aflaţi în vizită de informare în Baza 57 Aeriană.
În cadrul discuţiilor, Angel Tîlvăr şi-a exprimat aprecierea pentru nivelul ridicat al colaborării aliaţilor din NATO cu România, ceea ce reprezintă o expresie concretă a solidarităţii şi o dovadă a validităţii scopului fondator al Alianţei, acela de a asigura apărarea fiecărui stat din spaţiul euroatlantic şi a descuraja orice agresiune împotriva teritoriului aliat.
”Am simţit nevoia să transmit tuturor aliaţilor noştri că România rămâne ferm angajată pe parcursul euroatlantic asumat, că opţiunea poporului român de a se alătura spaţiului comun care valorizează pacea, democraţia şi libertatea rămâne solidă, la fel şi decizia de a ne aduce propria contribuţie la întărirea securităţii în regiune", a declarat ministrul Angel Tîlvăr în discuţia cu ataşaţii militari, citat ăn comunicatul de presă transmis de Ministerul Apărării.
De asemenea, oficialii s-au întâlnit şi cu reprezentanţii conducerii Bazei 57 Aeriene şi ai contingentelor de militari aliaţi dislocaţi la Mihail Kogălniceanu.
Comandorul Nicolae Creţu, comandantul Bazei 57 Aeriană, a prezentat stadiul proiectelor de infrastructură aflate în desfăşurare la Mihail Kogălniceanu.
”Lucrările executate în cadrul primei etape de extindere a infrastructurii sunt în grafic şi se desfăşoară în ritm susţinut. Delegaţia oficială s-a deplasat pe şantier pentru a se informa din teren cu privire la progresele realizate, concentrându-se, în special, pe capabilităţile operaţionale - edificarea noii piste din compunerea bazei aeriene, precum şi pe infrastructura de susţinere aferentă”, a mai transmis MApN.
Angel Tîlvăr şi ambasadoarea Kavalec s-au întâlnit, totodată, cu militari români, spanioli, americani şi francezi care îşi desfăşoară activitatea în baza de la Mihail Kogălniceanu.
Ministrul Apărării a mulţumit tuturor pentru modul în care îşi execută misiunile împreună, ca rezultat al unui parteneriat al cărui nivel de încredere constituie fundamentul legăturilor şi încrederii reciproce dintre ţările membre ale NATO.
”Vă desfăşuraţi activitatea în condiţiile unui mediu de securitate din ce în ce mai plin de provocări şi faceţi asta cu simţul datoriei şi cu asumarea responsabilităţilor importante care vă sunt încredinţate. Vă transmit întreaga recunoştinţă şi deplinul respect pentru contribuţia la întărirea securităţii şi apărării României. Transmit de aici, din baza militară aliată aflată cel mai aproape de zona războiului declanşat de Federaţia Rusă, un mesaj de încredere pentru toţi cetăţenii ţării noastre şi ai ţărilor aliate. Forţele noastre armate au capacitatea de a garanta o viaţă în normalitate, în pace şi în linişte pentru toţi cei care trăiesc în spaţiul comun aliat", a mai afirmat ministrul Angel Tîlvăr.
Ministrul apărării naţionale a transmis, de asemenea, gânduri bune cu ocazia apropiatelor sărbători de iarnă militarilor şi familiilor acestora.