Un bărbat în vârstă de 91 de ani, care traversa pe trecerea pentru pietoni pe o stradă din Râmnicu Vâlcea, a fost lovit, vineri, de un camion. Vehiculul a lovit apoi un stâlp de electricitate, firele fiind căzute pe carosabil. Echipajele medicale au declarat decesul pietonului.
Salvatorii din cadrul ISU Vâlcea au fost solicitaţi la un accident rutier produs în Râmnicu Vâlcea, în zona Copacelu, pe DN 67, unde un ansamblu de transport utilaje grele, a lovit un pieton.
”În urma accidentului, autocamionul a acroşat fire de electricitate, acestea fiind căzute la pământ. În accident este implicat un autocamion care transporta un excavator. În urmă impactului stâlpul din beton a fost rupt”, a transmis, vineri, ISU Vâlcea.
Victima era în stare de inconștiență şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul.
Este vorba despre un bărbat de 91 de ani, care traversa pe trecerea pentru pietoni. Momentan circulaţia este oprită total, traficul rutier fiind deviat pe ruta DN 67-stradă Bâlciului-DN 64”, se arată în comunicatul poliției.