Scene ireale au avut loc după un meci de hochei între două echipe de copii! La finalul meciului, jucătorii echipei din Harghita au stricat bucuria rivalilor din Brașov și au sărit pe ei, la propriu, cu pumni și picioare.
În imaginile surprinse de oamenii din public, se vede cum arbitrul încearcă, în zadar, să-i oprească. În toată răfuiala, juniorii îl trântesc și pe bărbat pe gheață. Sportivii nu au mai mult de 15 ani, iar întreaga situație va fi semnalată în comisia de disciplină, a declarat vicepreședintele Federației Române de Hochei pe Gheață.