Pentru rezolvarea subiectelor sunt prevăzute trei ore, calculate din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sală de examen, precizează sursa citată într-o postare pe Facebook.
Vor putea beneficia de prelungirea timpului de lucru candidaţii cărora li s-a aprobat o solicitare în acest sens, conform Procedurii de asigurare a condiţiilor privind egalizarea şanselor pentru elevii cu deficienţe de vedere, deficienţe de auz şi tulburări de neurodezvoltare.
De asemenea, candidaţii care deţin materiale/obiecte interzise (telefoane mobile, manuale, culegeri, însemnări etc., precum şi alte mijloace electronice de calcul sau de comunicare) vor fi îndrumaţi spre o sală special amenajată pentru depozitarea acestora.
În zilele în care sunt programate probe scrise, Ministerul Educaţiei pune la dispoziţia celor interesaţi, între orele 8,00 şi 16,00, linia TELVERDE 0800 801 100 pentru sesizarea eventualelor disfuncţionalităţi privind organizarea/desfăşurarea examenului, mai menţionează Ministerul Educaţiei.
Probele scrise din sesiunea august 2024 se desfăşoară astfel:
* 19 august - Limba şi literatura română - proba E.a);
* 20 august - Proba obligatorie a profilului - proba E.c);
* 21 august - Proba la alegere a profilului şi specializării - proba E.d);
* 22 august - Limba şi literatura maternă - proba E.b).
Primele rezultate vor fi afişate în data de 26 august (până la ora 12,00), iar contestaţiile se pot depune în intervalul orar 12,00 - 18,00, în aceeaşi zi. Rezultatele finale vor fi comunicate în data de 30 august.
Un candidat este declarat promovat la examenul naţional de Bacalaureat dacă îndeplineşte, simultan, următoarele condiţii: a susţinut probele de evaluare a competenţelor, a susţinut toate probele scrise, a fost notat cu minimum 5 la fiecare dintre acestea şi a obţinut, în final, cel puţin media 6.
În cea de a doua sesiune a Bacalaureatului s-au înscris peste 33.600 de candidaţi.
Sunt candidaţi care urmează să susţină toate probele sau, în funcţie de rezultatele obţinute în sesiunile anterioare, doar pe cele nepromovate.
Conform datelor furnizate de Inspectoratele şcolare judeţene, din totalul celor înscrişi, peste 22.000 de candidaţi provin din promoţia anului 2024, iar peste 11.500 din promoţiile anterioare.
Sesiunea a început în 8 august cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, respectiv în 9 august cu proba de evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă pentru elevii din partea minorităţilor naţionale.
Pe 12 august a avut loc evaluarea competenţelor digitale, iar în zilele de 13 şi 14 august evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională.