"Cu ocazia Zilei Internaționale a Muzeelor, Muzeul Național de Istorie Naturală 'Grigore Antipa' oferă tuturor celor care ne trec pragul miercuri, 18 mai 2016, intrarea gratuită pentru vizitarea expoziţiei permanente! Vă așteptăm cu mare drag să sărbătorim împreună Muzeele!", au anunţat reprezentanţii instituţiei pe o reţea de socializare.
Pe de altă parte, sâmbătă, 21 mai, în intervalul orar 10.00 – 18.00, Muzeul Antipa va fi închis, întrucât va fi pregătit pentru NOAPTEA MUZEELOR 2016, care se desfășoară de sâmbătă, 21 mai, de la ora 18.00, până duminică, 22 mai, la ora 01.00.
NOAPTEA MUZEELOR 2016. Peste 170 de entități culturale (muzee și spații culturale alternative) pregătesc un adevărat regal pentru cea de a XII-a ediție a Nopții Europene a Muzeelor, care va avea loc pe 21 mai.
"Ediția din acest an aduce publicului din România circuite muzeale organizate în mai multe orașe (București, Timișoara, Cluj-Napoca, Baia Mare), integrează ca demers expozițional de eveniment unitar o multitudine de spații culturale alternative (galerii de artă, biblioteci, spații non-formale și creative) și generează o serie de evenimente conexe, cu o dimensiune multidisciplinară și interactivă, derulate la nivel național în majoritatea orașelor din țară: concerte, proiecții, mapping, performing, ateliere experimentale, tururi de biciclete quiz-uri & quest-uri", se precizează în comunicatul Rețelei Naționale a Muzeelor din România.
Potrivit sursei citate, NOAPTEA MUZEELOR 2016 promite o serie de premiere, printre care: o aplicație gratuită pe telefoanele mobile prin platforma de storytelling izi.TRAVEL pe care sunt disponibile tururi ghidate audio-video pentru muzeele care au ales să le realizeze; audio/video ghidaje disponibile în aplicația izi.TRAVEL pentru 21 de muzee din București și 43 din țară; patru circuite muzeale în orașele candidate la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021 — București, Baia Mare, Cluj-Napoca, Timișoara—, realizate în parteneriat cu organizațiile care gestionează candidatura orașelor.
"Pentru prima dată în cei 12 ani de NOAPTEA MUZEELOR 2016 organizăm un after party împreună cu partenerii noștri "La firul ierbii" — Grup de inițiativă în spațiul lor din cadrul Industriei Bumbacului, Splaiul Independenței, nr. 160, intrarea din strada Abatorului, începând cu ora 23,30", precizează comunicatul.
NOAPTEA MUZEELOR 2016. Inițiată de Ministerul Culturii și Comunicării din Franța și patronată în prezent de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor, Noaptea Muzeelor este un eveniment de succes european desfășurat la nivel internațional. În România evenimentul este organizat de Rețeaua Națională a Muzeelor, membru în conducerea celei mai mari rețele pan-europene a muzeelor — Network of European Museum.