"Preşedintele a cerut Ministerului Transporturilor un raport complet, iar în aşteptarea lui a ordonat oprirea tuturor zborurilor cu acest tip de avion şi respectarea regulilor de securitate pe toate zborurile", potrivit Mediafax.
Un avion de tip An-140 construit de către Iran sub o licenţă ucraineană s-a prăbuşit duminică dimineaţa, la puţin timp după ce a decolat de pe Aeroportul Mehrabad de la Teheran.
Iranul deţinea nouă avioane de tip An-140 de fabricaţie locală înainte de accident.
Avionul s-a prăbuşit într-o zonă rezidenţială rezervată militarilor. Pilotul a evitat impactul cu imobile şi o piaţă în care se aflau zeci de persoane venite la cumpărături. Accidentul s-a soldat cu 39 de morţi şi nouă răniţi, potrivit ultimului bilanţ oficial.