Ministerul Afacerilor Externe îi avertizează pe români care doresc să tranziteze sau să călătorească în Olanda că azi este valabilă o averzare cod galben de furtuni.
Potrivit unui comunicat de presă, rafelele de vânt ce pot ajunge la 100 km/h vor afecta, în primă fază, sudul și nordul Olandei, urmând să se extindă spre sud-est.
Pe aeroportul Schiphol din Amsterdam există riscul să apară întârzieri ale unor zboruri, mai ales în intervalul 6.00 — 14.00, când sunt prognozate cele mai puternice rafale de vânt .
Totodată, Institutul olandez de Meteorologie avertizează cu privire la riscul perturbării traficului rutier. Pe coasta de nord a Olandei, viteza vântului poate ajunge până la 100-120 km/ora.
Cetățenii români care au probleme pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Haga: + 31 (0) 70 354 15 80, + 31 (0) 70 322 86 12 și +31 (0) 70 331 99 80 sau la telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României la Haga: +31651 596 107.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet www.mae.ro , http://haga.mae.ro., de unde pot fi descărcate și aplicațiile pentru telefon mobil. .