"Nu cumpăraţi produse alimentare din locuri neautorizate întrucât comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condiţiile optime de transport, depozitare şi comercializare şi nu vă poate elibera bonul cu care să justificaţi tranzacţia comercială. Riscaţi, astfel, să achiziţionaţi un produs neconform sau chiar nesigur care poate să vă afecteze sănătatea", a scris, pe Facebook, Paul Anghel.
Consumatorii trebuie să verifice cu atenţie data durabilităţii minimale, data limită de consum a produselor (termen de valabilitate) şi în mod direct caracteristicile produsului (miros, culoare, aspect etc.) având în vedere că temperaturile ridicate favorizează procesul de alterare a produselor alimentare şi refuzaţi produsele care prezintă caracteristici de produs alterat (aspect mâzguit, miros de acru, aspect spongios de început de fermentare, produs deformat şi consistenţă moale-îngheţată, ambalaje deformate etc.);
"Atunci când cumpăraţi produse alimentare, acordaţi atenţie deosebită asupra modului de prezentare a ambalajului; în cazul în care ambalajul este bombat, prezintă deformări sau este rupt înseamnă că produsul nu mai prezintă deplină siguranţă pentru sănătatea dumneavoastră. Evitaţi să achiziţionaţi astfel de produse; Verificaţi dacă este respectată temperatura la care este depozitat/expus la vânzare produsul alimentar ales de dumneavoastră (temperatura menţionată de producător pe eticheta ce însoţeşte produsul trebuie să coincidă cu temperatura la care este expus la comercializare produsul achiziţionat); Nu recongelaţi un produs alimentar după ce acesta a fost decongelat, dacă producătorul interzice această acţiune (prin menţionare pe etichetă)", transmite oficialul ANPC în postarea sa.
Potrivit sursei citate, perioada cu temperaturi caniculare determină un consum mai mare de lichide (apă minerală naturală, apă de masă, sucuri de fructe, băuturi răcoritoare) la achiziţionarea cărora reprezentantul ANPC recomandă consumatorilor să acorde o atenţie deosebită asupra modului de depozitare şi de expunere, având în vedere că acţiunea directă a razelor solare conduce la deteriorarea caracteristicilor produselor menţionate.
"Atragem atenţia şi asupra legumelor şi fructelor comercializate în cadrul pieţelor în spaţii deschise unde temperatura mediului ambiant foarte ridicată afectează calitatea produselor (deshidratare, accelerarea procesului de alterare, ofilirea verdeţurilor etc.)", a mai scris pe reţeaua de socializare directorul general al ANPC.
Nu în ultimul rând, acesta recomandă consumatorilor să solicite şi păstreze bonul de casă la cumpărarea produselor alimentare, pentru a putea proba în cazul în care vor dori să reclame calitatea unui produs.
Bucureştenii vor avea parte miercuri de o vreme caniculară, dar şi de perioade cu instabilitate atmosferică, conform unei prognoze de specialitate emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Astfel, miercuri, între orele 8:00 - 21:00, în Capitală vremea va continua să fie frumoasă, dar şi călduroasă în orele după-amiezii. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va ajunge la 30 - 31 de grade Celsius.