Marea majoritate a românilor trăiesc în risc de sărăcie energetică, după ce, în ultimul an, prețurile gazelor au crescut cu 89 la sută, iar prețurile la energia electrică s-au majorat cu 17 la sută. Analiștii economici spun că statul trebuie să intervină rapid prin creșterea veniturilor populației sau să reducă prețurile.
„80% din populație intră în sărăcie energetică. Deci, în condițiile astea sunt două lucruri de făcut, fie te duci la populație și subvenționezi prețul energiei, fie mergi la energie și scazi prețul energiei la nivelul la care să nu afecteze companiile”, spune Ion Purică, analist economic,
Guvernul dă asigurări că vom avea suficiente gaze iarna viitoare, pentru a asigura cererea de consum.
„La nivelul Guvernului României au fost luate măsuri astfel încât să ne asigurăm rezerva de gaze naturale pentru iarna dintre 2022-2023. În momentul de față avem în depozite asigurate 55% din cantitățile de gaze asumate”, dă sigurări premierul Nicolae Ciucă.
Niciun român nu va sta în frig, la iarnă, spune și președintele Klaus Iohannis.
„Este evident că ne vom confrunta cu o iarnă complicată, în condițiile în care gazul livrat de Rusia este tot mai puțin, iar pe piața internațională prețul gazului este tot mai scump. Este înțelept să economisim acolo unde se poate. Economia trebuie făcută cu cap! Nu trebuie să ne imaginăm că cineva dorește ca oamenii să stea pe frig, nu trebuie să ne imaginăm că vrem să lăsăm industria fără gaze”, spune șeful statului.
La nivelul Coaliției se analizează revenirea la o piață reglementă la gaze și energie electrică.