„Trecerea bruscă de la perioada de reţinere la consumul de carne, grăsime, alimente de origine animală, adică de la perioada de post, către acele alimente tradiţionale care sunt pe farfurie în zilele de Paşte practic este un abuz alimentar urmat de o serie de repercusiuni. Nu pentru toată lumea, dar pentru unii poate să apară această reacţie secundară a organismului care este şocat de schimbarea bruscă a alimentelor din farfurie. Postul este bine-venit, indiferent de motivaţia pe care o avem, şi, în aceeaşi măsură, în momentul în care trecem la acest tip de alimentaţie specifică perioadei de Paşte, trebuie să fim mult mai atenţi la ceea ce punem în farfurie. Ca principale recomandări, pentru cei care au ţinut post şi se apropie vertiginos de ziua de Paşte, este important să conştientizeze că există acest risc alimentar, că aceste alimente dense de origine animală, de la reţete simple până la alimente care conţin mai multe grăsimi, mai multe proteine, care sunt încărcate din punct de vedere caloric, şi asocierile cu care suntem obişnuiţi pot să aibă repercusiuni neplăcute”, a declarat, şefa Disciplinei de Nutriţie comunitară şi igiena alimentelor din cadrul Universităţii de Medicină „George Palade” din Târgu Mureş, Monica Tarcea.
Potrivit specialistului în nutriţie, cei care au ţinut post în ultima perioadă ar trebui să fie atenţi la cantitatea de alimente pe care o consumă şi să reducă numărul de mese cu care erau obişnuiţi în perioada de post.
"În mod cert, pentru cei care au ţinut post este o alegere personală, ţine de cultura alimentară şi de tradiţii şi credinţe în egală măsură, suntem diferiţi, dar avem o motivaţie. În aceeaşi măsură, mulţi ţin post şi în ideea unei alimentaţii sănătoase pentru detoxifierea organismului, de reechilibrare a organismului, de renunţare la acele alimente care ne încarcă, de multe ori, cu substanţe toxice sau cu efecte negative asupra stării noastre de sănătate şi stării nutriţionale. Trebuie să fie atenţi în special la cantitatea pe care o consumă, să încercăm să consumăm mai puţin decât am face-o de obicei, să încercăm să reducem numărul de mese cu care eram obişnuiţi în perioada de post, să încercăm să reducem la măcar două mese pe zi, ar fi mult mai uşor pentru organism să se adapteze la această modificare bruscă de dietă. Aceste două mese cu diferenţa între ele de câteva ore generoase, 5 - 6 ore cel puţin, ne-ar ajuta organismul să digere mai uşor, să se adapteze la această încărcătură calorică densă de proteine, de grăsime, inclusiv de carbohidraţi şi să evităm, pe cât posibil, aceste efecte secundare neplăcute care pot să apară", a arătat dr. Monica Tarcea.
Ea susţine că, pentru evitarea acestui disconfort şi a acestui aport suplimentar caloric, ar trebui să avem o proporţie reprezentativă de vegetale în farfurie, astfel încât să nu fim tentaţi să consumăm alimente grele în mod excesiv, iar astfel să apară disconfortul abdominal.
"Să avem în farfurie o cantitate cât mai mică de alimente de origine animală şi să predomine alimentele vegetale, legume, cereale integrale, pentru că aceste alimente de origine vegetală, cu care suntem deja obişnuiţi din perioada de post, dacă predomină, ne ajută să trecem uşor, gradat, la alimente de origine animală - lapte, carne, ouă şi cele cu aport de grăsime, care ne solicită. Aceste alimente de origine vegetală ne aduc şi fibre alimentare care ne ajută să eliminăm mai uşor reziduurile, să avem o digestie mai uşoară şi, în al doilea rând, ţin de foame mai uşor, ne opresc să consumăm mai mult decât am avea nevoie, ne atenţionează să nu depăşim o anumită limită şi ne ajută în această asociere cu lapte, carne, ouă, grăsimi sub diverse forme, pentru digestie şi pentru reducerea aportului de calorii. Suntem orientaţi, în aceeaşi măsură, către alimentele intens procesate. Pe cât posibil, ar trebui, în primele zile de Paşte, să consumăm alimente gătite în casă, să le evităm pe cele intens procesate, cumpărare de-a gata din magazin, tocmai pentru că acestea conţin multă grăsime, multă sare, mult zahăr, grăsime saturată, colesterol şi acestea încarcă organismul atât de brusc după perioada de post", a arătat medicul Monica Tarcea.