Un produs pe bază de plante, "natural", pare ideal pentru sănătate, dar ceaiurile verzi pentru slăbit, care conţin diferite pesticide şi substanţe nocive ascunse, pot provoca leziuni ale ficatului – organul care are un rol extrem de important în digestia alimentelor.
Bolile de ficat cauzate de suplimente dietetice pe bază de plante au devenit tot mai frecvente în ultimul deceniu, potrivit Colegiului American de Gastroenterologie.
Deşi încă rare, cazurile de leziuni hepatice declanşate de ceaiurile de slăbit au crescut în ultimii ani de la 7% în 2004, la 20% în 2013, potrivit unui raport din iulie 2015 din World Journal of Hepatology, citat de divahair.ro.