Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, sâmbătă seara, ceaţa reduce vizibilitatea în trafic sub 150 de metri pe tronsonul kilometric 11 - 49 al Autostrăzii A1 Bucureşti - Piteşti.
”Recomandăm reducerea vitezei de rulare, mărirea distanţei între vehicule, folosirea corespunzătoare a luminilor şi evitarea opririi pe benzile de circulaţie şi pe banda de urgenţ”, transmite sursa citată.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare nowcasting Cod galben pentrru judeţul Argeş (Câmpulung, Curtea de Argeş, Mioveni, Ştefăneşti, Bascov, Băiculeşti, Pietroşani, Albeştii de Argeş, Mihăeşti, Corbeni, Coşeşti, Stâlpeni, Schitu Goleşti, Corbi, Stoeneşti, Valea Mare Pravăţ, Muşăteşti, Bălileşti, Mălureni, Ţiţeşti, Mărăcineni, Merişani, Poienarii de Muscel, Budeasa, Dârmăneşti, Miceşti, Tigveni, Godeni, Berevoeşti, Aninoasa, Şuici, Domneşti, Cocu, Valea Danului, Uda, Vlădeşti, Bughea de Jos, Ciofrângeni, Băbana, Valea Iaşului, Davideşti, Cepari, Cuca, Cotmeana, Brăduleţ, Sălătrucu, Morăreşti, Drăganu, Mioarele, Cicăneşti, Poienarii de Argeş), unde se va semnala, local, ceaţă care determină scăderea vizibilităţii sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.
Atenţionarea este în vigoare până la ora 23.30.