După apariția acuzațiilor potrivit cărora șantierul ar fi fost ilegal, Inspectoratul de Stat în Construcții anunță că lucrările nu aveau autorizație. La poliție, unde au loc audierile, dau declarații trei colegi ai victimelor.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 şi Serviciul Omoruri fac cercetări în cazul accidentului produs după ce un mal de pământ s-a prăbuşit peste mai mulţi muncitori pe un şantier din zona Bibliotecii Naţionale, care s-a soldat cu doi morţi.
Dosarul vizează infracțiuni de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.
Accidentul grav s-a produs luni, în Capitală, între orele 16.00 și 17.00, când s-a anunțat, inițial, că cinci muncitori au fost prinşi sub un mal de pământ. Trei dintre ei au fost îngropaţi până la talie, reuşindu-se scoaterea lor în viață, însă doi au fost complet acoperiţi cu pământ. După o căutare care a durat în total aproape șase ore, cei doi au fost găsiți decedați.