Zeci de explozii şi de atacuri care au vizat civili s-au produs de la revenirea la putere a talibanilor, în august 2021, majoritatea dintre aceste atacuri fiind revendicate de filiala locală a grupării teroriste Stat Islamic (SI-K).
Un reprezentant regional a confirmat că explozia de miercuri s-a produs în madrassa Al Jihad, dar nu a putut preciza numărul victimelor.
Un medic din Aybak, capitala provinciei Samangan, la circa 200 kilometri nord de Kabul, a declarat sub rezerva anonimatului că s-au înregistrat 19 morţi şi 24 de răniţi, adăugând că ''toţi sunt copii şi oameni obişnuiţi''. Potrivit sursei citate, persoanele care au suferit răni foarte grave au fost transferate către spitale mai bine echipate din oraşul Mazar-i-Sharif, la circa 120 kilometri distanţă.
În schimb, potrivit bilanţului anunţat de talibani, 10 elevi au murit şi ''mulţi alţii'' au fost răniţi.
''Investigatorii noştri şi forţele noastre de securitate acţionează rapid pentru a identifica autorii acestei crime de neiertat şi pentru a-i pedepsi pentru faptele lor'', a transmis pe Twitter purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Abdul Nafay Takor.