Talibanii pakistanezi au revendicat un atentat sinucigaş în care au fost ucişi duminică cel puţin patru paramilitari pakistanezi în Quetta, în sud-vestul ţării, potrivit unui comunicat citat de Site, o organizaţie americană privată care monitorizează site-urile jihadiste, relatează AFP.
Un atacator sinucigaş pe o motocicletă ''i-a vizat pe membri ai CF (Frontier Corps, nota editorului) cu o vestă şi o motocicletă încărcată cu explozivi'', în cartierul Mian Ghundi din Quetta, au declarat talibanii pakistanezi (Tehreek-e- Taliban Pakistan, TTP) în comunicat.
Explozia a avut loc în acest oraş, situat lângă graniţa afgană, în timp ce negustori din comunitatea şiită Hazara vindeau legume.
Trei paramilitari au fost ucişi pe loc, iar un al patrulea a murit ulterior din cauza rănilor, a declarat pentru AFP Azhar Akram, un oficial al poliţiei locale, confirmând atacul.