Gabriela Firea susține, într-o postare pe Facebook, că termenul inițial până la care puteau fi obținute fondurile norvegiene pentru Teatrul Grivița 53 a expirat luni.
Fostul edil al bucureștenilor atrage atenția asupra faptului că ultimul document necesar este autorizația de construire semnată de primarul general, subliniind că Chris Simion-Mercurian așteaptă acest document de multe luni, cu toată documentația depusă la Primăria Capitalei.
"Știm deja că Nicușor Dan a făcut o regulă din a nu respecta legea. Nu semnează la timp documentațiile de urbanism și a fost amendat pentru asta de Inspectoratul de Stat în Construcții. Însă, aici nu este nici un „rechin imobiliar”, ci este vorba de munca a sute, mii de oameni pentru a ridica un teatru. De visul unui om!
Doar prin bunăvoința finanțatorilor norvegieni, Chris Simion-Mercurian a obținut o prelungire până la sfârșitul lunii și face, deja, apeluri disperate către primarul general pentru a semna documentul. Timpul trece repede!", a afirmat Firea.
"Teatrul Grivița 53 înseamnă visul și munca din ultimii 6 ani a sute de oameni. Peste 10.000 de români sunt „ctitori” ai acestei instituții de cultură și au sprijinit construcția cumpărând, simbolic, o cărămidă. Anul trecut, am sprijinit inițiativa lui Chris Simion-Mercurian și am cumpărat cinci cărămizi", mai arată ministrul Familiei.
"Grivița 53” este primul teatru construit de la zero fără implicarea statului, după 75 de ani - atunci, inginerul constructor Liviu Ciulei a construit pentru fiul său un teatru, actualul Teatru Nottara.