„În cursul acestei dimineți, un număr destul de mare de pacienți ce au frecventat serviciile medicale din cadrul complexului au primit un sms, prin care li se comunica rezultat pozitiv la analiza testului COVID. O parte din acești cetățeni, care au primit sms de la un număr scurt, format din 4 cifre, au făcut testul COVID la cerere, gratuit în cadrul centrului, o parte dintre ei au beneficiat doar de servicii medicale, precum cardiologie, urologie, ORL, sau chiar serviciile de fizioterapie și kinteoterapie, nerealizând niciun test de COVID în cadrul centrului.
Oamenii deja au intrat în panică, au sunat pe telefoanele de la centru, mulți dintre ei având și numărul meu personal m-au sunat și mi-au redirecționat acest sms, eu făcând tot ce mi-a stat în putință să îi liniștesc, să le spun că este doar un sms fake, un sms mincinos. Cei care au efectuat testul să ia drept bun testul primit sub formă scrisă, de la personal, confidențial au primit acel test, iar ceilalți, care nu au efectuat testul, i-am liniștit că nu au de ce să intre în panică”, a explicat Livia Gomes, directorul Centrului Multifuncțional Caraiman din București.