În fiecare an, pe 29 iunie, sunt prăznuiţi Sfinţi Apostoli Petru şi Pavel. În 2023, cei doi sfinţi vor fi sărbătoriţi într-o zi de joi.
Postul Sfinţilor Petru şi Pavel are o durată schimbătoare, în funcţie de sărbătoarea Sfintelor Paşti, scrie basilica.ro
Cei doi sfinţi apostoli au avut un rol considerabil în propăvăduirea creştinismului, astfel că, Biserica a hotărât cinstirea acestora prin post.
În comparaţie cu restul posturilor de peste an, Postul Sfinţilor Petru şi Pavel este un post uşor. În anul 2023, din cele 17 zile de post, trei dintre ele vor fi cu dezlegare la peşte. Pe întreaga durată a postului Sfinţilor Petru şi Pavel, care începe de luni, 12 iunie şi durează până în 29 iunie, nu se fac nunţi, întrucât perioada de postire nu este compatibilă cu petrecerile ce însoţesc de regulă aceste evenimente.