La data de 06 august 2023, ora 13:19, un bărbat în vârstă de 45 de ani, din orașul Pantelimon, județul Ilfov, în timp ce se deplasa cu o motocicletă pe strada Horea din orașul Hațeg, având direcția de mers Caransebeș spre Hațeg, la intersecția cu strada Dr. Victor Babeș, s-ar fi angajat în depășirea neregulamentară a unei coloane de mașini aflate în așteptare, încălcând marcajul longitudinal continuu intrând în coliziune cu o autoutilitară, condusă de către un bărbat în vârstă de 46 de ani, din municipiul Caransebeș, județul Caraș-Severin, care se deplasa în fața sa și care a efectuat manevra virajului la stânga pentru a pătrunde pe strada Victor Babeș.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului motocicletei, care a fost preluat și transportat de către un echipaj medical la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ. În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.