Ingrediente:
- 6-8 ardei grași sau capia;
- 200 g smântână grasă (minim 20% grăsime);
- 2-3 căței de usturoi;
- 1 lingură de ulei de măsline;
- sare și piper după gust;
- 1 lingură de oțet (opțional;
- pentru dressing);
- pătrunjel proaspăt tocat (pentru decor).
Vinete umplute cu carne tocată și legume: se topesc în gură. Cum obții textura cremoasă și gustul desăvârșit
Mod de prepapare:
După ce ati copt și curățat ardeii și s-au răcit suficient, taie-i în fâșii lungi sau în bucăți mari, după preferință.
Într-un bol, amestecă smântâna cu usturoiul zdrobit, uleiul de măsline, sare și piper după gust. Dacă dorești, poți adăuga și oțet pentru un plus de aciditate. Amestecă bine până când sosul devine omogen.
Așază fâșiile de ardei copți într-un platou sau bol de servire și toarnă sosul de smântână peste ei. Amestecă ușor pentru ca ardeii să se acopere bine cu sosul.
La final, presară pătrunjel tocat fin deasupra pentru un plus de prospețime și culoare.
Ardeii copți cu smântână se servesc cel mai bine la temperatura camerei sau ușor răciți. Pot fi consumați cu pâine proaspătă sau ca garnitură lângă carne sau pește.
Pentru un plus de aromă, poți adăuga în sosul de smântână puțină brânză de burduf sau feta sfărâmată. De asemenea, câteva picături de ulei de măsline extravirgin, de calitate superioară, turnate peste preparatul final, vor intensifica gustul.
Cum sa prepari cel mai fraged aluat. Ingredientul secret pentru cel mai bun blat de pizza