Pentru supravegherea societăţii româneşti, Securitatea recurgea la o amplă reţea de agenţi secreţi. Conform situaţiilor predate de fosta poliţie politică, doar în perioada 1970-1979 au fost recrutate peste 121.000 de persoane. Precizăm că este vorba despre intrări noi, adică sunt colaboratori care erau adăugați la rețeaua informativă existentă.
Peste 800 erau elevi, minori la data recrutării, iar 1700 erau studenţi
Dintre acesti colaboratori noi, aproximativ 99.000 erau bărbaţi și 21.000 aveau studii superioare.
Peste 800 erau elevi, minori la data recrutării, iar 1700 erau studenţi.
Aproape 1500 erau medici, 1200 activau în mediul juridic, circa 2000 erau membri ai clerului (din toate cultele recunoscute de lege), 6300 lucrau în învăţământ.
Dintre diferitele direcții în care era organizată Securitatea, primele patru erau cele mai importante din perspectiva muncii informative. Planul lor de muncă în perioada 1970-1979 arăta, cu aproximaţie, astfel:
Direcţia I (informaţii interne): peste 500 de colaboratori noi, cărora li se adăugau cei 38.000 recrutaţi de Serviciul I al unităţilor judeţene şi al Securităţii Municipiului Bucureşti (total 38.500).
Direcţia II (contrainformaţii în domeniul economic): peste 1600, cărora li se adăugau 17.000 recrutaţi de Serviciul II al unităţilor judeţene şi al Securităţii Municipiului Bucureşti (total 18.600).
Direcţia III (contraspionaj): peste 3000, plus 11.000 recrutaţi de Serviciul III al unităţilor judeţene şi al Securităţii Municipiului Bucureşti (total 14.000).
Direcţia IV (contrainformaţiile militare şi penitenciarele): 12.200.
Comparând cifrele de mai sus, se observă că cel mai mare număr de informatori, în anii ’70, era la Direcţia I. Deşi întreaga Securitate făcea poliţie politică, Direcţia I era principalul compartiment implicat în această activitate.
