Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut joi, 13 aprilie, la sediul MApN, o întrevedere cu omologul din Ucraina, Oleksii Reznikov, aflat pentru prima oară în vizită oficială în România, cu ocazia participării la prima conferință despre securitatea la Marea Neagră organizată în cadrul Platformei Internaționale Crimeea, informează reprezentanții ministerului Apărării, într-un comunicat.
Potrivit sursei citate, în cadrul întâlnirii, ministrul român a condamnat în termenii cei mai fermi războiul de agresiune declanșat ilegal și nejustificat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei, soldat cu uciderea a numeroși civili și cu distrugerea infrastructurii critice în multe regiuni ale țării vecine.
„Voința Ucrainei și a ucrainenilor în acest al doilea an de război este remarcabilă, suntem și vom fi mereu alături de acest popor în lupta sa de eliberare a teritoriului și populației proprii”, a declarat ministrul Tîlvăr pe timpul întrevederii oficiale.
Agenda întâlnirii a inclus discutarea unor aspecte legate de intensificarea cooperării bilaterale, dar și în context UE si NATO, partea română reiterând importanța continuării dialogului politico-militar și transpunerea acestuia în practică prin prioritizarea implementării la nivelul Alianței a Comprehensive Asistance Package (CAP).
„Unitate, valori comune și democrație nu sunt doar simple declarații, ci reprezintă acțiuni și rezultate concrete. Vom continua să asigurăm sprijin politic, economic și umanitar oricât va fi necesar, pentru a ajuta Ucraina să-și protejeze suveranitatea și integritatea teritorială”, a concluzionat ministrul Tîlvăr la finalul întrevederii.