În februarie, premierul Jacinda Ardern a anunțat că guvernul nu va face vaccinul obligatoriu pentru personalul din prima linie, dar că cei care refuză să se imunizeze vor fi mutați pe alte posturi.
Pentru cei nouă lucrători vamali însă, nu au fost găsite poziții similare, astfel că au fost concediați.
”Regretăm că acești indivizi au fost nevoiți să părăsească locul de muncă și înțelegem că este o situație dificilă pentru ei. Opțiunile de redistribuire erau foarte limitate din cauza lipsei de alte funcții vamale existente în zonă”, a declarat Jacinda Funnell, vicepreședinte executiv vamal pentru oameni și capacități.
Aproximativ 95% din personalul vamal din prima linie a primit prima doză de vaccin, iar 85% a primit și rapelul, a mai precizat sursa citată.
Jacinda Funnell a subliniat că angajații din vamă au fost înștiințați încă de la începutul lunii martie în legătură cu noile reguli
Obligativitatea vaccinării pentru cei care lucrează în zona de frontieră cu risc ridicat a fost impusă, din 1 mai, printr-un ordin al Ministerului Sănătății.
În aprilie, și Forțele de Apărare din Noua Zeelandă au amenințat că vor concedia membrii serviciului care refuză să se imunizeze. Sindicatele s-au pronunțat însă împotriva vaccinării obligatorii și susțin că personalul de frontieră nevaccinat ar trebui redistribuit, iar drepturile lor de muncă să fie protejate. ”Nu acceptăm vaccinarea obligatorie și nu vom tolera discriminarea împotriva lucrătorilor care aleg să nu vaccineze”, au transmis sindicaliștii.