Asistenta medicală lucra în Secţia Cardiologie. În presa locală au apărut informaţii conform cărora femeia, care se simţise rău înainte de deces, ar fi murit după ce a fost transferată între mai multe secţii, fără a i se stabili însă un diagnostic cert.
"Urmare a decesului colegei noastre, care a survenit la sfârşitul săptămânii trecute, conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti a dispus efectuarea unei anchete administrative privind îndeplinirea obligaţiilor personalului în sensul respectării circuitului pacientului.
De asemenea, în vederea stabilirii existenţei unui eventual incident de etică medicală, a fost solicitată analizarea tuturor aspectelor care au legătură cu acest caz, în cadrul Consiliului Etic", se arată într-o informare transmisă de SJU Piteşti, relatează Agerpres.