Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu, Luciana Balteş, a declartat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că cercetările au început după ce o familie din municipiul Sibiu a sesizat dispariţia de la domiciliu a unei tinere de 16 ani.
"În acest caz se fac cercetări. Avem o plângere privind o minoră dispărută de la domiciliu, aceasta fiind dată în urmărire naţională”, a declarat Luciana Balteş.
La rândul său, autointitulatul rege al romilor, Daniel Cioabă, a declarat că tânăra dispărută este o verişoară de-a sa şi că se teme pentru viaţa acesteia.
"Nu o mai găsim. Mama ei, sora ei o caută. Ea este o fată cuminte, niciodată nu plecă de acasă fără să se ştie unde este. Ne este frică să nu fi căzut pe mâna unui psihopat care să o omoare sau să fie cineva care să ne ceară răscumpărare. Toată comunitatea este în alertă, toţi o caută, toţi fac tot ce le stă în puteri să aflăm vreo veste", a spus Daniel Cioabă.
Familia fetei a declarat că aceasta a fost văzută ultima dată luni dimineţă, când urma să meargă cu sora ei la Biroul de Evidenţă a Populaţiei pentru a-şi face buletin. "Nu a venit şi nu mai ştim nimic de ea. A mai sunat-o sora sa şi a spus că e în oraş cu o prietenă, că se duce să-şi cumpere nişte pantofi şi că nu mai are baterie la telefon, dacă o sună să nu se sperie că nu mai are baterie şi nu a mai răspuns de atunci deloc", a spus Liliana Cioabă, mama fetei dispărute.
Totodată, membrii familiei fetei susţin că în cursul zilei de luni aceasta ar fi încercat să ia legătura cu ei, prin telefon, dar s-a comportat ca şi când cineva nu o lăsa să vorbească. Potrivit poliţiştilor, până la ora transmiterii acestei ştiri, nu au fost descoperite indicii că tânăra ar fi fost răpită.
În urmă cu câteva luni, poliţiştii sibieni au mai fost alertaţi de o familie de romi care a susţinut că fiica lor a fost răpită. În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit însă că fata plecase voluntar de acasă pentru a se întâlni cu un tânăr din Vâlcea.