Anca ALEXANDRESCU, realizatorul emisiunii „Culisele Statului Paralel” a vorbit la Realitatea PLUS despre felul în care se poziționează PSD în criza politică. Ea susține că Marcel Ciolacu trebuie să aibă grijă ce mișcări face pentru că îi suflă în ceafă atât Vasile Dîncu cât și Gabriela Firea.
"Riscă PSD să piardă foarte mult. Să ne amintim ca în urmă cu un an, Ciolacu a fost acuzat de oameni din interiorul PSD-ului că ar face un blat cu Iohannis. Marcel Ciolacu nu e într-o poziție foarte comodă în acest moment. Ieșirea lui Dragnea din penitenciar și faptul că există încă mulți susținători ai lui Dragnea și oameni care ar dori revenirea lui Dragnea nu îi este comod lui Marcel Ciolacu.
Lui Ciolacu îi suflă în ceafă inclusiv Gabi Firea și Vasile Dâncu. Marcel Ciolacu are nevoie să dea dovadă de fermitate în fruntea partidului și să meargă până la capăt cu acest demers. Chiar dacă nu este textul moțiunii pe care PSD o pregătise există această variantă de moțiune depusă, PSD ar trebui să aibă o poziție categorică pentru a nu lăsa loc la interpretări pentru un asemenea blat cu Iohannis", a explicat jurnalista.