Pentru a păstra ţinta de deficit bugetar în 2018 sunt necesare majorări de taxe locale, introducerea impozitului progresiv pe venituri şi a celui pe profit în cazul companiilor, în opinia analiştilor UniCredit.
În plus, politica fiscală dusă de actualul ministru al Finanţelor, Eugen Teodorovici, în timpul precedentului său mandat din 2015, a fost cea mai restrictivă de după criza financiară.
Ultimul raport economic realizat de analiştii financiari ai UnCredit Bank arată că "Guvernul ar putea încerca să menţină deficitul bugetar sub control tăind investiţiile publice pentru al cincilea an consecutiv şi mărind taxarea. Execuția bugetară din 2015, când actualul ministru de finanţe, Eugen Teodorovici, se afla la primul mandat, a fost cea mai restrictivă de la criză încoace. Ca urmare, domnul Teodorovici ar putea să impună o disciplină fiscală mai strictă decât predecesorii săi", potrivit Economica.net.
Eugen Teodorovici a anunţat deja modificarea Codului Fiscal şi apariţia proiectului de lege care să permită înlocuirea Pilonului II cu Pilonul I pentru semestrul II din acest an.
Analiştii financiari arată că majorările discreţionare ale salariilor din administraţia publică ar putea fi acoperite prin creşterea taxelor locale anul acesta. În plus, tot mai multe voci susţin eliminarea cotei unice şi înlocuirea sa cu un sistem de taxare progresiv, cu cote mai mari de impozitare pentru cei cu venituri peste medie.