Această sumă suplimentară stabilită de către Antifraudă vine în contextul unui control prelungit derulat de către ANAF la OMV Petrom, pentru strângerea de informaţii referitoare la taxa de solidaritate introdusă în sectorul energetic în baza unui regulament european, taxă despre care compania a transmis că, potrivit propriilor calcule, nu o datorează.
Astfel de controale ar putea avea loc şi la alte companii din domeniu, pentru a verifica dacă sunt situaţii similare, în care ANAF consideră că firmele ar datora sume mai ridicate decât cele declarate către autorităţi.
Pe baza celor identificate de către controlul Antifraudă, ar urma să fie emisă în perioada următoare o decizie de impunere.
Contribuţia la Fondul de Tranziţie Energetică este o taxă diferită faţă de taxa de solidaritate introdusă la finalul anului trecut prin transpunerea unui regulament european.
Inspectori Antifraudă specializaţi în domeniul produselor energetice se află de mai mult timp într-un control prelungit la OMV Petrom, iar aceştia strâng inclusiv date pe care le furnizează Ministerului Finanţelor pentru discuţiile purtate cu Comisia Europeană, a transmis preşedintele ANAF, Lucian Heiuş, într-o conferinţă de presă desfăşurată în prima parte a lunii martie, scrie profit.ro